
Unii dintre voi ştiu că în toamna – iarna lui 2012, Teodor Mărieş candida la alegerile parlamentare pentru Colegiul 1 Senat. Ca recunoştinţă şi gest reparatoriu, el aducea la Timişoara peste 50.000 de fotocopii ale dosarelor revolutiei din Timisoara. Aceste fotocopii au fost făcute de Asociaţia „21 decembrie 1989”, al cărei preşedinte este Teodor Mărieş, după dosarele puse la dispoziţie de statul român, în urma unei decizii CEDO şi a uneia din celebrele greve a foamei.
Într-o conferinţă de presă la sediul PNŢCD Timişoara, Teodor Mărieş declara următoarele:
Vreau să dau Dosarul Revoluţiei timişorenilor, până la 1 decembrie. Avem peste 50.000 de file, 124 de dosare destinate jurnalelor de luptă ale armatei. O echipă de oameni au lucrat o lună şi jumătate să transcrie în format elctronic Dosarul Revoluţiei de la Timişoara. Am obţinut această copie de la Curtea Supremă. Vă daţi seama că Dosarul Timişoara este destul de degradat. A trecut prin patru instanţe
Timişorenii însă, prin refuzul de a primi aceste fotocopii al primarului Nicolae Robu, nu au putut avea acces aşa cum şi-a dorit Teodor Mărieş, astfel încât copii ale acestor file au fost distribuite celor interesaţi, printre care şi conducerii filialei Timiş a partidului Forţa Civică. Aceasta a construit prin mijloace proprii un site, www.dosarelerevolutiei.ro, unde, o parte din fotocopii au putut fi accesate on-line.
După aproape un an, site-ul şi fotocopiile au fost cedate cu titlu gratuit Asociaţiei Civice Banat pentru a continua proiectul început în 2012 şi a transforma informaţiile de tip imagine în text ce poate fi usor accesat de oricine, pe acest site.
Ce dorim noi? Este dezvoltarea acestui site, prelucrarea imaginilor neclare, trecerea informatiilor de pe documente in format text, crearea unor motoare de căutare adecvate, găsirea de hosting pentru cele peste 800 gb de informaţie, crearea unei structuri a site-ului uşor de folosit, logică şi atragerea de finanţare pentru acest proiect.
După ce vom duce acest proiect la bun sfârţit, Asociaţia Civică Banat doreşte predarea site-ului şi a informaţiilor Memorialului Revoluţiei din Timişoara.
Dacă doriţi să fiţi parte din echipa care doreşte finalizarea acestui proiect vă rugam să ne contactaţi. Finanţare sau donaţii pot fi făcute folosind următoarele date:
CIF:32230679
Cont RON: RO05BTRLRONCRT0222141401
Cont EUR: RO52BTRLEURCRT0222141401
Cont USD: RO56BTRLUSDCRT0222141401
Banca Transilvania